Сăutare:miliardul furat
Vom avea un președinte ales onest sau unul căruia Ilan Șor îi va cumpăra fotoliul de președinte? (Revista presei)
„De ce nu pot să-l votez pe Alexandru Stoianoglo”, spune astăzi, într-un editorial publicat în Ziarul Național, analistul Nicolae Negru. Dincolo de faptul că nu cunoaște limba de stat bine, dă…
-
25 Octombrie 09:48
INTERVIU | Ion Iovcev: Ziua Europei ne unește, dezbinarea vine de la Kremlin (Audio)
De ziua Europei, marcată în acest an în prag de deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, Radio Chișinău publică un scurt interviu cu profesorul Ion Iovcev, cel care, timp de 30 de…
-
10 Mai 14:19
ZdG | Cum s-a furat miliardul. Detalii din dosarul lui Dorin Drăguțanu, guvernator al BNM în perioada fraudei bancar. „Am intervenit exact la timp pentru a salva sistemul bancar”
Ar fi acționat „în interesul organizației criminale” și „conform planului infracțional”, favorizând grupul criminal condus de Vladimir Plahotniuc din care făcea parte și Ilan Șor, facilitând…
-
29 Decembrie 2023 10:15
Experți | În 2023 din punct de vedere politic, cea mai mare realizare este deschiderea negocierilor de aderare la UE, însă la capitolul economie există deficiențe, lucru care afectează imaginea guvernării pro-europene
Anul 2023 pentru Rep. Moldova nu a fost lipsit de variații, înregistrându-se atât succese cât și insuccese, sugerează experții. Din punct de vedere politic, cea mai mare realizare este deschiderea…
-
19 Decembrie 2023 11:36
Nouă ani în căutarea miliardului furat. Unde-i miliardul? (Revista presei)
Un nou ULTIMATUM anunțat de fermierii din PMAN, anunță Ziarul Național. „Joi aceștia așteaptă răspunsul FINAL privind compensațiile promise de autorități și instituirea MORATORIULUI ce ține…
-
29 Noiembrie 2023 10:30
„Deși în dosarul „furtul miliardului” au statut de învinuit 66 de persoane, după 9 ani nimeni nu stă după gratii” (Revista presei)
Nouă ani în căutarea miliardului furat. Unde-i miliardul? – o întrebare din Ziarul de Gardă. În 2014 se producea cel mai mare jaf din istoria R. Moldova: din trei bănci a fost sustras un miliard…
-
28 Noiembrie 2023 10:04
De la 400 la 2000 de lei, pentru participarea la protestul de la Comrat? (Revista presei)
Pentru a doua zi în mediul online se vehiculează că oamenii din Găgăuzia primesc mesaje prin care li se propune să participe pentru bani la protestul de la Comrat, preconizat pentru vineri, 4 august,…
-
04 August 2023 09:41
Deputat PAS, despre noul bașcan al Găgăuziei: Va încerca să obstrucționeze activitatea noastră
Noul bașcan al Găgăuziei, învestit ieri în funcție, este reprezentantul unei grupări criminale care va încerca să obstrucționeze activitatea guvernării și să deturneze parcursul european al…
-
20 Iulie 2023 09:10
Un proiect de lege ce ar putea pune punct tergiversării proceselor de judecată a fost votat în prima lectură de Parlament
Un proiect de lege ce ar putea pune punct tergiversării proceselor de judecată a fost votat astăzi în prima lectură de Parlament. Printre prevederile proiectului se numără limitarea amânărilor…
-
23 Iunie 2023 13:22
„Colaboraționismul – între supraviețuire și trădare” (Revista Presei)
„A fi împotriva lui Putin nu este suficient" titrează într-un editorial Vlad Drăghicescu pentru „Deutsche Welle”. Articolul face referire la modul în care a fost reflectat în presa germană…
-
06 Iunie 2023 09:15
INTERVIU | Lorina Bălteanu: „Am venit tocmai de la Paris să fiu, pe 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale”
Adunarea Națională Moldova Europeană, era un lucru absolut necesar, susține primul director al Fundației Soros Moldova, scriitoarea Lorina Bălteanu. Aceasta spune într-un interviu pentru Radio Chișinău…
-
20 Mai 2023 11:00
Deputat PAS: Spargerea conturilor demnitarilor – o provocare pusă la cale de hoți și FSB
Ministrul Justiției nu ar trebui să-și dea demisia după apariția în spațiul public a pretinselor conversații, potrivit cărora Sergiu Litvinenco ar aranja concursul pentru funcția de șef al Procuraturii…
-
12 Noiembrie 2022 10:02
Principalul inamic al nostalgicilor după URSS. Op-Ed de Victor Pelin
În ajunul centenarului URSS se impune continuarea eforturilor privind consolarea nostalgicilor după defunctul imperiu sovietic. Din păcate pentru nostalgici, moștenirea sovietică nu mai poate fi valorificată.…
-
31 Octombrie 2022 08:21
Nicolae Negru: În ce măsură ceea ce organizează Ilan Șor poate fi numit protest în adevăratul sens al cuvântului? (Revista presei)
Ziarul de Gardă arată „fețele cu iz penal ale protestelor lui Șor”. „Protestele organizate de Partidul Șor sunt orchestrate de un grup de persoane cu „schelete ascunse în dulapuri”. Unii…
-
24 Octombrie 2022 09:42
Experți | Protestele împotriva guvernării organizate de Partidul „Șor” urmăresc posibilitatea de a-i scăpa de justiție pe liderii acestei formațiuni și să-l aducă pe Ilan Șor în grațiile Moscovei
Protestele împotriva guvernării organizate de Partidul „Șor” urmăresc posibilitatea de a-i scăpa de justiție pe liderii acestei formațiuni, care au probleme cu legea. Manifestațiile ar putea…
-
19 Septembrie 2022 12:50
Protestul penalilor. Ilan Șor, cel cercetat penal, care a părăsit ilegal Republica Moldova, tocmai el acum cheamă oamenii la proteste (Revista presei)
Protestul penalilor, este titlul editorialului Alinei Radu din Ziarul de Gardă. Autoarea susține că trebuie să protestăm mereu, mai ales în Moldova, statul construit pe fundamentul unui abuz de ocupație…
-
19 Septembrie 2022 09:39
Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
„De fapt, nu e de mirare, PSRM întotdeauna procedează conform zicalei – atunci când se rânjesc dulăii, latră și cățeii. E deștept, cine știe, poate dulăii observă slugărnicia cățeilor…
-
08 August 2022 09:15
Vitalie Ciobanu: Actuala guvernare începe să comită erori care o vor costa pe ea, dar și pe noi, cetățenii (Revista presei)
Revista presei - 11 iulie 2022.
-
11 Iulie 2022 10:15
Reacția deputatului Ilan Șor după ce a rămas fără imunitate parlamentară
Deputatul Ilan Șor, care a rămas joi fără imunitate parlamentară, vine cu acuzații dure în adresa guvernării, precizând că de fapt cei care au furat miliardul acum „s-au oploșit” în Partidul…
-
27 Mai 2022 12:20
Olesea Stamate despre ridicarea imunității lui Șor: Israelul își extrădează cetățenii
Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, explică necesitatea înaintării a 9 cereri de ridicare e imunității pentru deputatul Ilan Șor. Potrivit lui…
-
22 Decembrie 2021 08:29